Din suflet…

Din suflet…

Inca de cand m-am nascut am trecut prin diferite episoade ale vietii, mai mult sau mai putin frumoase. Atunci cand am dat peste un episod frumos al vietii m-am hranit sufleteste din el, dar dupa ce acesta a disparut sau viata l-a dat uitarii, am inceput sa ii simt lipsa fara ca sa imi mai aduc aminte macar despre ce era vorba.
Fie ca este ceva ce nu am mai mancat demult, fie ca este un miros al cartilor din primele clase de scoala, fie ca este un loc special… toate astea s-au intiparit in memoria mea si sunt gata sa iese de acolo si sa ma faca din nou fericit atunci cand voi da de ele.

Cateodata ma simt singur tocmai din cauza lipsei acelor lucruri, iar problema este ca nici macar nu mi le mai aduc aminte, iar ca sa le caut este destul de complicat. Poate era mai interesant daca mi le scriam pe un caiet pe toate… mancarurile care ma fac fericit, locurile care imi plac, vorbele care mi-au indulcit inima, oamenii pe care i-am uitat, misterul dinainte de a descoperi ceva nou etc…

Cateodata acele lucruri nu mai exista pur si simplu… exist doar eu si cu Dumnezeu, iar El doreste de la mine sa ma bucur de viata, iar eu prin neputinta mea… inca mai caut acele lucruri care ma faceau fericit, dar care si-au pierdut farmecul, datorita pacatelor mele de a dori in permanenta mai mult.

Neascultarea fata de liniste m-a facut sa aleg galagia, iar cateodata ma trezesc ca pur si simplu nu exista nimic. Sincer ma bucur ca Dumnezeu m-a adus aici… macar este un teren sigur. Incerc sa nu cad in deznadejde, iar faptul ca e posibil sa fi pierdut deja totul ma face sa vad lucrurile in liniste si sa primesc doar sensul adevarat al lucrurilor.

Cateodata ma intalnesc cu persoane care vad in mine un om smerit si intelept, dar eu nu pot sa vad in mine decat un om care incearca sa iasa dintr-un lac inchetat si se tine cu unghia de gheata doar ca sa nu se duca la fund. Daca as face altceva, m-as scufunda de tot, iar atunci chiar ca nu ar mai fi scapare pentru sufletul meu. Singurul motiv pentru care unii m-ar vedea ca un om bun este ca eu mai am timp sa fac altceva decat sa ma agat de marginea copcii… ca sa nu ma duc la fund.

Am intrat de foarte multe ori in iad doar de curiozitate si am crezut ca facand asta o sa invat mai multe despre Dumnezeu. Nu pot sa spun ca am castigat lupta asta… Cred ca rugaciunile celor apropiati a fost doar cu putin mai puternica decat propriile mele ganduri, iar acest lucru m-a salvat.

Am aflat ca in realitate nu trebuie decat sa ne rugam. Ca Dumnezeu este Creatorul nostru si El nu ar lasa niciodata creatia sa se duca la pierire. O sa fac o mica comparatie… daca o closca are 11 pui sub aripa, iar unul dintre ei pleaca, atunci closca il lasa, dar daca acesta tipa ca s-a ratacit, closca isi lasa cei 10 pui si pleaca sa il caute pe cel ratacit.
Aceasta este senzatia pe care am avut-o eu.
Cum ca Dumnezeu a venit special pentru mine…

About Măriuţa Mihai Dan
Numele meu este Dan şi sunt programator PHP Am început acest blog în februarie 2012 împreuna cu verişoara mea Mădă, care acum este în America. Scopul a fost să cunoaştem oameni noi, să gasim alte persoane care împărtăşesc aceleaşi idei cu noi. Încerc să aduc cât mai mulţi editori pe PunctulTău şi să cresc traficul pe care îl avem. În prezent avem aproximativ 250 vizitatori/zi şi numărul este în creştere. Mă găsiti pe Facebook cu numele meu, pe twitter: mariutamihaidan, iar daca vreţi să intraţi in reţeaua mea de Linkedin username-ul este mariutamihaidan. Vă aştept!

Leave a comment

Your email address will not be published.

*