Gladiatorul

Un film ce imi taie rasuflarea. Maximus – un personaj ce te poarta direct in lumea atat de intunecata si sangeroasa a arenelor romane. Dorinta de razbunare a lui Maximus pune stapanire pe mintea ta si iti face ca inima sa bata nebuneste atunci cand intra in scena gladiatorii si carele de lupta.
Gladiatorul este unul dintre cele mai emotionante si puternice filme pentru mine. Scenariul, jocul actorilor si nemaipomenita coloana sonora creeaza o atmosfera cu adevarat mistica.
Carisma personajului principal te acapareaza inca de la inceputul filmului. Astfel iti iei inima in dinti inca de la inceputul filmului si stai alaturi de personajul tau, respiri odata cu el, te incrunti si zambesti deopotriva.
Simti ca inima lui e inima ta. Incepi sa crezi ca timpul a luat-o razna si te-a trimis acolo in trecut. Ochii sunt atenti la orice miscare sau orice inamic ce sta in calea lui Maximus. Mai intai soptesti, apoi il atentionezi cu voce tare. Te aliezi cu Maximus impotriva maleficului Commodus si incepeti calatoria ce o duceti impreuna pentru razbunarea sotiei si fiului ucis. In luptele corp la corp ale gladiatorilor iti vezi mai clar ca niciodata inamicii si animalele fioroase gata de atac si doresti cu orice pret ca adrenalina ce a pus stapanire pe tine sa nu se termine. Apoi si tu ,ca si Maximus…simti pe frunte casca de protectie ce va apara identitatea, masca pe care stii ca o vei scoate trimufator la momentul oportun.
Cand Commodus iti spune sa iti dezvalui chipul si sa iti spui numele,stii ce va urma…Parca simti si tu mirosul sangelui si nisipului din arena, respiri acelasi aer ca Maximus si raspunzi in acelasi timp: “My name is Maximus Decimus Meridius, commander of the Armies of the North, General of the Felix Legions, loyal servant to the true emperor, Marcus Aurelius. Father to a murdered son, husband to a murdered wife. And I will have my vengeance, in this life or the next.”
Un film si un personaj principal exceptional..
Sfarsitul filmului te dezarmeaza de scut si sabie dar te incarca de onoare si glorie. Cand personajul tau paraseste lumea asta pentru a deschide poarta de dincolo pentru a se intalni cu cei dragi, pentru cei care a murit aparandu-le numele, realizezi ca de fapt esti la tine in camera si ca tot ce ai facut pana atunci a fost sa stai neclintit uitand de toate. Ramai cu un sentiment greu de explicat si nu iti vine sa crezi, te intrebi ce cauti si observi ca pentru minute bune lucrurile din jurul tau ti se par straine. Visul s-a terminat si ramai mut. Ramai ore intregi, zile meditand la toata povestea ce tine 155 de minute.
In sinea ta iti spui un singur lucru: ceea ce facem in viata are ecouri in eternitate.

Leave a comment

Your email address will not be published.

*