Imi cer iertare…

 

Sunt mai puternic, dar mai pacatos. Ce folos?!?

Am vazut intr-un film (ceva cu mini-spiderman), o secventa care mi-a adus aminte de ceva ce eu am vrut sa uit, dar am realizat ca m-am amagit singur. In film era vorba despre un tanar care a fost infiat de unchiul lui si care avea puteti supranaturale nedezvoltate inca. La un moment dat unchiul ii spune nepotului urmatoarele: „Tatal tau avea urmatoarea filosofie: Daca poate sa ajute pe cineva, trebuie sa incerce din rasputeri sa faca acest lucru”. Cuvintele astea mi-au adus aminte de … „Şi cea care n-a ştiut, dar a făcut lucruri vrednice de bătaie, va fi bătută puţin. Şi oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, şi cui i s-a încredinţat mult, mai mult i se va cere” – Sfanta Evanghelie dupa Luca.
Dumnezeu este cel mai bun judecator!
Uneori simt ca ating duhul filosofiei Lui Dumnezeu, dar orisicat as incerca nu am sa pot sa ating desavarsirea, pentru ca sufletul meu cere, doreste, este parsiv, mandru, motiv pentru care e si dispus sa raneasca pe cei din jur.

Am realizat ca eu nu vreau sa fie bine… toate astea sunt doar ganduri superficiale. Diavolul este in fiecare dintre noi, uneori se foloseste de virtutile noastre pentru a ne face rau si este cu mult mai inteligent decat credem. Uneori cand ma spovedesc sau ma impartasesc, simt cum diavolul pleaca si lasa in urma lui doar mici seminte.
Nu sunt mai presus decat un pacatos.
M-am rugat la Dumnezeu de multe ori si a inceput sa imi fie frica de puterea pe care El o are. Dumnezeu mi-a dat de fiecare data raspuns absolut rugaciunilor, dar acest lucru s-a transformat intr-un blestem sufletesc greu. Simt ca am sufletul legat cu o ancora si incep sa ma scufund.

L-am dezamagit pe Dumnezeu de doua ori: in primul rand El m-a ajutat in rugaciune si mi-a dat raspunsuri la cele mai mari intrebari, uneori a ajutat chiar si pe aproapele meu, mai presus de rugaciunea mea. In al doilea rand, vazand puterea Lui Dumnezeu, o risipesc si nu ajut pe aproapele pe cat as putea, cufundandu-ma in lene si superficialitate. Din acest motiv uneori sunt trist, aparent fara motiv, fara macar a cerceta sursa tristetii..

Cunoasterea celui mai mic adevar poate fi o povara pentru suflet! Nu vreau sa ma pun in locul duhovnicului meu, care se lupta cu toate gandurile mele si care poate crede ca putea face mai mult sa ma ajute…
Pentru cei care citesc asta si ma cunosc va spun asa:
„Imi cer scuze pentru faptul ca as fi putut sa va ajut, dar uneori v-am facut mai mult rau. Stiu ca asta nu e raspunsul la rugaciunile voastre ci e mai degraba o reflexie a neputintei mele. Dumnezeu ne asculta pe fiecare! Trebuie doar sa avem incredere ca exista un plan maret care intr-un final va demonstra ca totul a fost un test pentru ca sufletele pure care s-au botezat sa se mantuiasca!
Dumnezeu sa ne ajute si sa ne gaseasca locul!”

About Măriuţa Mihai Dan
Numele meu este Dan şi sunt programator PHP Am început acest blog în februarie 2012 împreuna cu verişoara mea Mădă, care acum este în America. Scopul a fost să cunoaştem oameni noi, să gasim alte persoane care împărtăşesc aceleaşi idei cu noi. Încerc să aduc cât mai mulţi editori pe PunctulTău şi să cresc traficul pe care îl avem. În prezent avem aproximativ 250 vizitatori/zi şi numărul este în creştere. Mă găsiti pe Facebook cu numele meu, pe twitter: mariutamihaidan, iar daca vreţi să intraţi in reţeaua mea de Linkedin username-ul este mariutamihaidan. Vă aştept!

5 Comments on Imi cer iertare…

  1. Iarta-ma, nu vreau sa fie ca si cum ti-as da cu o bata in cap, cand tu incerci sa scoti capul din apa, dar as avea cateva observatii vis-a-vis de articolul acesta. Presupunand ca tot ceea ce ai scris aici este real si din suflet, as vrea sa-ti atrag atentia, pe de o parte, asupra formularilor… in titlul ai scris „Imi cer iertare”, pe cand atunci cand te adresezi „celor care te cunosc” spui „Imi cer scuze”… e o diferenta destul de mare intre acestea doua… iti poti cere scuze ca ai calcat pe cineva pe pantof pe strada cand nu erai atent, dar nu iti poti cere scuze daca ai ranit pe cineva in adancul sufletului… bineinteles, cu exceptia cazului cand „regretele” si scuzele sunt doar formale…
    Pe de alta parte, atunci cand simti cu adevarat ca ai ranit sau ca ranesti pe cineva, prima persoana cu care ar trebui sa discuti lucrul asta este duhovnicul si, in functie si de cum te sfatuieste el, cu binecuvantarea lui si daca ai posibilitatea, este bine sa-ti ceri iertare personal de la cei carora le-ai gresit.
    De asemenea, spovedania publica este foarte buna, te smereste mult, insa, din pacate, acest articol nu prea poate fi considerat o spovedanie publica, in conditiile in care te despart poate sute sau mii de km de persoanele carora te adresezi + 2 ecrane… cel in fata caruia scrii tu si cel in fata caruia citesc ceilalti, iar adresarea este una foarte impersonala „pentru cei care citesc asta si ma cunosc”… cum ramane cu cei care nu citesc asta si totusi te cunosc si ei? Articolul asta pare mai degraba scris la repezeala din dorinta de a mai scrie ceva.
    Totusi, acest articol, aceasta „mini-spovedanie” poate fi foarte buna daca te adresezi unor persoane cu care ai interactionat foarte putin de-a lungul timpului sau cu care nu mai ai cum sa iei legatura direct, insa mi se pare putin intr-o nota prea formala ca sa poata fi adresata unor persoane care poate ti-au fost apropiate.
    As vrea sa te felicit totusi pentru articol si pentru marturisire, daca aceasta reprezinta inceputul unei lucrari de pocainta mai ample.
    Sa ma ierti daca ceva din ce am spus aici este poate nelalocul lui sau poate prea dur.

    Doamne ajuta!

  2. Wow…
    Multumesc in primul rand pentru comentariu, Randunica!
    Imi place cand lumea citeste articolele mele pe Punctultau si vreau sa spun ca ai un spirit critic la care m-am gandit inainte de a posta articolul.
    Chiar in momentul in care am spus „imi cer scuze” in loc de „imi cer iertare” sau invers, m-am gandit ca cineva va observa diferenta. Cu toate astea nu am avut curajul de a modifica textul, pentru ca nu am vrut sa fac un text perfect. Nu imi place sa stau mult sa scriu un articol. Toate ideile vin instant si le pun pe blog, fara sa le mai modific.
    Deja, cred ca esti o persoana foarte inteligenta, desi nu te cunosc, iti remarc inaltimea la care privesti spovedania si modul in care ai observat ca mi-am facut o „spovedanie publica”.
    Eu am niste principii de care o sa ma tin toate viata, chiar daca unele dintre ele ma fac pana si pe mine sa sufar. Nu cred ca exista momente perfecte pentru anumite lucruri si nu trebuie sa astept „momentul ideal” sa fac ceva.
    Probabil ca nu ma cunosti, dar vreau sa iti spun ca iti respect foarte mult punctul de vedere si am tinut cont de el inainte de a scrie articolul.
    Doamne ajuta!

  3. Inca nu-mi dau seama daca raspunsul tau era menit sa ma provoace la o discutie sau daca nu ti-ai dat seama ce ai scris sau daca nu cumva esti din aceea care citesc gandurile inainte ca ele sa se fi format macar in creierul uman :))
    Cum adica „iti respect foarte mult punctul de vedere si am tinut cont de el inainte de a scrie articolul”? :)) cum poti tine cont de un punct de vedere pe care nici nu aveai de unde sa-l cunosti? asta mai ales ca, pana acum, eu personal nu am mai lasat niciun comentariu pe acest blog.
    Am si o curiozitate, despre ce principii vorbesti? Intreb pentru ca eu stiu ca, in general, niste principii corecte, bine consolidate, in Duhul Sfant si avand la baza Invatatura Sf. Scripturi, nu prea te pot face sa suferi. Pot fi intr-adevar greu de pastrat, in conditiile in care mai intervine si umpic de egoism sau mandrie, insa in acest caz cele care te fac sa suferi sunt propriile patimi si nu principiile in sine. In schimb, principiile autoimpuse din incapatanare iti pot distruge si viata si sufletul…

    Poate ti se pare ciudat ca insist asa mult asupra temei, insa o fac deoarece mai zilele trecute ma gandeam tocmai la nevoia de a cere iertare…
    Nu reusesc sa inteleg totusi ceva… Ai scris despre asta pentru ca pur si simplu ti-a venit in minte si ai spus sa mai scrii un articol sau pentru ca simteai nevoia sa spui intr-un fel lucrurile astea si asta a parut singur varianta?

  4. ;))
    Ok, uite.. nu vreau sa crezi ca sunt perfect!
    Am scris articolul asta pentru toata lumea, pentru ca asa am simtit. Nu este un articol pe care sa il fi scris in numele lui Dumnezeu sau al Sfantului Duh.
    Nu pot sa nu remarc faptul ca tu cauti persoane care sa te inspire si care sa spuna intotdeauna adevarul. Si eu imi doresc acest lucru, chiar daca stiu ca asta m-ar schimba definitiv. Am observat ca doar Dumnezeu ma poate implini si ca toate cele lumesti sunt de multe ori trairi si dorinte false, iar atunci cand nu sunt, imi dau seama ca sunt trecatoare.
    Am observat ca tu crezi ca eu am scris articolul asta cu anumite cunostinte „bine consolidate, in Duhul Sfant si avand la baza Invatatura Sf. Scripturi”, lucru care este fals.
    Nu am scris nicaieri acest lucru!
    Tu vrei acest lucru iar eu te-am dezamagit…
    Nu as putea niciodata sa pot sa imi asum astfel de ganduri!

  5. Eu nu cred ca ai scris articolul asta „cu anumite cunostinte bine consolidate, in Duhul Sfant si avand la baza Invatatura Sf. Scripturi”, ci te intrebam despre acele principii despre care spuneai ca te fac inclusiv pe tine sa suferi (asta insemnand probabil ca au acelasi efect si pentru cei din jur…)… si incercam sa iti atrag atentia si sa te fac macar umpic sa te intrebi si sa analizezi daca, acele principii la care spuneai ca nu ai sa renunti niciodata, nu cumva sunt de prisos… daca nu cumva sunt din incapatanare si nu au niciun efect benefic, adevarul fiind in cu totul alta parte…
    Sa ma ierti, nu incerc aici sa fac apostolat, nu vreau sa iti revolutionez eu tie viata, ci doar exprimam niste idei… pe care le poti lua in considerare daca ti se par utile in vreun fel sau le poti ignora „forever and ever”cum se spune, daca ti se par pe alaturi…

    De asemenea, nu ma asteptam sa scrii acest articol „in numele lui Dumnezeu sau al Sfantului Duh”, ci in numele tau, scriind ceea ce simti si simtind ceea ce scrii… cam asta mi-as dori eu sa gasesc la orice articol, mai ales la cele avand astfel de teme: autenticitate… dar… probabil asta va ramane la nivel de vis… interesele sunt, in general, mult mai mari…

    Nu incerc sa spun ca acest articol ar fi facut din interes, asta tine strict de tine, Mihai… poate l-ai scris din suflet, poate din interes, poate din amandoua… prin afirmatia de mai devreme nu fac decat sa-mi spun un of…

    Iti doresc numai bine, Mihai
    Doamne ajuta!

    P.S. In niciun caz nu cred ca esti perfect, numai singur Dumnezeu e perfect! :)

Leave a comment

Your email address will not be published.

*