The Voice UK

Dapăi na!
După ce am văzut sferturile de finală, semifinalele si finala de la „The Voice UK”, trebuie să scriu şi un articol despre asta (să ma laud că îmi place muzica).

(Pentru cei care nu ştiu ce e „The Voice”)
„The Voice” este un concurs muzical organizat la nivel internaţional, în care concurenţii nu au istoric muzical. În primele faze ale concursului, juriul nu cunoşte concurenţii, aceştia fiind cu spatele la cel care cântă şi întorcând scaunul doar când recunosc un anumit tip de talent, de care au nevoie pentru a construi o echipă câştigătoare.

„The Voice” există şi în Romania sub numele de „Vocea României”. Probabil că cei care au cumpărat licenţa pentru România a „The Voice” s-au gândit că ar merge puţin populism şi în loc să traducă „The Voice” cu „Vocea”, au tradus ca „Vocea României”.
Cred că şi coeficientul mediu de inteligenţă al românilor ar fi coborât cu mult ratingul emisiunii.
Ne vedeai pe toţi la unison: „Cum VOCEA? Nu mai înţeleg nimic!!!” (Inevitabil îmi vine în minte o parodie)

The Voice UK 2013

Trecând peste introducere, vreau să mai adaug ceva despre ediţia The Voice UK 2013. Dacă aţi văzut vreodata Xfactor, Vocea României, Megastar etc… să ştiţi că The Voice UK le întrece pe toate la un loc, iar The Voice UK este cel mai tare din lume.

De ce îmi place atât de mult?
În primul rând în străinătate nu se înscriu la astfel de concursuri decât persoane talentate, nu persoane care sunt promovate de tata şi de mama, fără absolut niciun talent, care atunci când încep să cânte nu mai vezi niciun câine pe stradă pe raze asemănatoare unei ciuperci atomice. Aceste persoane ar trebui să lucreze pentru primării şi nu în industria muzicală.
Diferenţa între „Vocea României” si „The Voice UK” este că la varianta românească parcă te rogi de concurenţi să cânte, pe când la cea englezească, după ce totul iese perfect, rămâi mut de admiraţie.
Bineînţeles, aici nu includem Megastar, care a fost de departe o bătaie de joc. Să zicem ca Vocea României a fost cât de cât la un nivel mai înalt.

Vă recomand toate episoadele de la The Voice, pentru că fiecare episod este special.

În altă ordine de idei, juriul de la The Voice UK este format din artişti cu ani de experienţă – will.i.am, Jessie J., Sir Tom Jones, Danny O’Donoghue. Cu toţii au cariere artistice impecabile. Dacă aveţi vreo îndoială vă dau acest videoclip live al lui Jessie J.

Deşi nu mă asteptam ca în finala din 2013 să câştige Andrea Begley cu „My Immortal – Evanescence”, trebuie să recunosc că aceasta a avut pe tot parcursul concursului o prestaţie excelentă. Este posibil ca foarte multe voturi să îi fi fost atribuite şi din simpatie (şi poate că nu ar fi ajuns in finală), dar aşa este construită faza finală (pe voturi telefonice).

Deşi sunt fanul melodiei interpretate de Andrea Begley, se pare că interpretarea lui Leah McFall cu „Loving You” mi-a plăcut mai mult. Interpretarea te face să încremeneşti! Vocea este una foarte puternică cu capacitatea de a urca si coborâ note la o claritate incredibilă. Foarte puţine persoane au aceste calităţi, iar Andrea a dovedit că The Voice este un show de calitate.

Mi-a mai plăcut şi interpretarea lui Ash Morgan cu „Never Tear Us Apart”. Pur şi simplu, când am ascultat piesa, mi-am dat seama că o să ajungă foarte departe în concurs. Aşa şi a fost!
La min 1:25 pur şi simplu mi s-a facut pielea de găină!
Urmariţi una dintre cele mai tari interpretări de la The Voice UK.

Deci!
Concluzie!
Dacă vă plictisiţi şi vreţi să urmariţi ceva de calitate, vă recomand The Voice UK!
Este cel mai bun concurs de muzică din lume!
Cred că întrece cu mult Xfactor si orice alt tip de concurs de divertisment.

About Măriuţa Mihai Dan
Numele meu este Dan şi sunt programator PHP Am început acest blog în februarie 2012 împreuna cu verişoara mea Mădă, care acum este în America. Scopul a fost să cunoaştem oameni noi, să gasim alte persoane care împărtăşesc aceleaşi idei cu noi. Încerc să aduc cât mai mulţi editori pe PunctulTău şi să cresc traficul pe care îl avem. În prezent avem aproximativ 250 vizitatori/zi şi numărul este în creştere. Mă găsiti pe Facebook cu numele meu, pe twitter: mariutamihaidan, iar daca vreţi să intraţi in reţeaua mea de Linkedin username-ul este mariutamihaidan. Vă aştept!

Leave a comment

Your email address will not be published.

*