România / Sera chinezilor şi a italienilor începând din 2014

România / Colonia agricolă a chinezilor şi a italienilor din 2014

De curând am intrat pe Facebook şi am găsit o postare a unui om politic, al cărui nume îl voi menţiona la sfârşit, de dragul obiectivităţii articolului. Chiar credeam că nu mai este nimic de vândut în România, dar se pare că Guvernul Ponta m-a făcut să mă răzgândesc.
Postarea zice cam aşa:

Străinii se pregătesc să cumpere tot terenul agricol din România în 2014. Cazuri precum cele semnalate în articolul din Ziarul Financiar se întâmplă în toată ţara. Şi nu sunt numai nemţi, ci şi italieni, dar mai ales chinezi.
Riscăm să ne transformăm într-o ţară care produce alimente pentru 80 de milioane de oameni, dar pe care trebuie să le cumpărăm de la străini.
Şi ce face Ponta în loc să împiedice acest dezastru şi să-i susţină pe fermierii români? Un scandal monstruos doar pentru a lovi în Traian Băsescu, necontând absolut deloc care este semnalul public transmis: dacă eşti român şi vrei să fii fermier, îţi facem comisie parlamentară.
Victor Ponta, lasă scandalul deoparte pentru că vom muri de foame dacă vei continua cu atitudinea asta infantilă! Fii responsabil cu țara pe care o guvernezi și cu oamenii pe care îi conduci!

Haideţi să facem un calcul simplu, ca să nu ne complicăm prea tare cu politicianisme…
În România poţi cumpăra un hectar de teren arabil, extravilan, cu o medie de 1500-2500 euro. Este un preţ extraordinar de mic faţă de pieţele de teren arabil din occident, unde nu găseşti terenuri arabile sub 5000 de euro. Ce face diferenţa, este faptul că nu contează unde se află terenurile, pentru că există o piaţă internaţională de cereale, care întotdeauna va cumpăra tot ce se produce. Liberalizarea accesului la terenurile arabile pentru stăini, mi se pare un dezastru econonic pentru ţările emergente, aşa cum este şi Românica noastră,
Oricum, cred că Ponta a devenit disperat ca nu a mai avut de unde să fure, aşa ca a decis să ne vândă ţara străinilor.
investitie in agricultura
Chestia cea mai gravă este ca de-abia acum se mediatizează decizia, nu există dezbatere publică, iar Românii nu sunt pregătiţi să reacţioneze. Probabil ca şi pe acest subiect s-au încasat bani de către trusturile media, care aparent işi fac meseria, dar în culise sug de la aceeaşi vacă, adica bugetul de stat si firmele lobiste internaţionale.

Chiar dacă situaţia este atât de gravă, se poate şi mai rău!
Văzând că în România securitatea încă este la putere, libertatea de exprimare este suprimată (*2), nu îmi rămâne decât să lupt şi mai tare pentru această ţară pe care o iubesc şi care sper că într-o zi va întoarce armele împotriva propriilor conducători şi cu ajutorul Lui Dumnezeu, va distruge tirania securistă definitiv, iar demagogia va fi pedepsita cu închisoarea.

*2 De ce zic că nu există libertate de exprimare în România? (vedeţi şi aici)
În primul rând, legea este făcută în acest sens. Guvernanţii au demonstrat că poporul nu poate fi suveran, tocmai prin lege. Avem aici exemplul protestelor împotriva exploatarii de la Roşia Montană, împotriva exploatării gazelor de şist etc.. Acestea sunt cazuri celebre la care mai adaugam protestele legate de adevărul de la revoluţie. Serviciile secrete se dovedesc a fi naive uneori, afiliate politic, dar si cu „păreri”. Acestea nu permit încă libertatea de exprimare poporului acesta român care este neputincios în faţa conducătorilor şi care a suferit mari traume de demnitate prin privatizările lui Iliescu şi Petre Roman, prin distrugerea industriei romăneşti (am aici exemplul întregului complex industrial de la Săvineşti), prin monopolizarea opiniei publice prin securişti care şi-au facut ONG-uri partinitoare puterii sau opoziţiei etc..

Conform noului proiect, pot cumpăra teren agricol în extravilanul localităţilor şi persoanele fizice din statele ce fac parte din Acordul privind Spaţiul Economic European (ASEE). Altfel spus, pe lângă locuitorii celor 28 de state membre UE, pot cumpăra teren agricol în ţara noastră şi persoane fizice din Islanda, Liechtenstein şi Norvegia. Mai mult, au acest drept şi cetăţenii unui start terţ şi apatrizii cu domiciului în România sau într-un stat membru UE ori ai statelor ASEE, dar şi cei au unor state terţe în condiţiile reglementate prin tratate internaţionale, pe bază de reciprocitate. „Dacă un chinez (apatrid .red)locuieşte la Berlin, atunci poate foarte uşor să cumpere teren în România”, exemplifică preşedintele LAPAR.

Să revenim la subiectul articolului. Există şi o parte bună în liberalizarea vinderii de terenuri străinilor. Aici avem mai multe subpuncte pe care trebuie să le luăm în calcul:

1. Dacă străinul vrea să cumpere teren în România, de la cine cumpără?
Ar trebui să presupunem că există mulţi vânzători de terenuri, care au comasat mici parcele şi care aşteaptă cumparator. În realitate nu va fi chiar aşa.
2. Care relaţionează preţul terenului cu faptul că vor exista mai mulţi potenţiali cumpărători?
Economia de piaţă spune că atunci când ai mai mulţi potenţiali cumpărători ai unui produs-serviciu, preţul de achizitie creşte. Pe scurt, daca eu am de vândut o bicicletă, dar niciun prieten de-al meu nu are bani, atunci o sa mai las din preţ, dar dacă pun anunţul pe tocmai.ro, la Văru’, atunci o să vând bicicleta la preţul real.
3. Ce se întâmplă dacă străinii cumpără teren, dar nu vor să îl mai cultive, pentru a proteja pieţele externe.
Aici este o problemă delicată! În general statul se protejează de această practică neloiala, dar perfect legală, prin impozite. Practic, daca ai teren arabil plateşti impozit sau taxe mai mari. Problema este că în acelaşi timp există multe terenuri deţinute şi de români care se vor supune aceloraşi reguli şi asta va forţa ţăranul român de bună credinţa, care a crescut cu vaca în curte de când se ştie să vândă gradinile pe care le cultivă din moşi-strămoşi străinilor.
4. Cine va intermedia „colonizarea terenurilor agricole”?
Firmele româneşti vor intermedia învestiţiile agricultorilor străini, acest fapt fiind benefic României din punct de vedere economic, deoarece se vor crea locuri de muncă şi vor creşte contribuţiile la bugetul de stat.

În general aş fi 100% de acord cu decizia guvernului Ponta, doar dacă România ar fi fost o ţară dezvoltată din punct de vedere economic pentru că am fi fost pregătiţi să facem faţă presiunilor care ar fi venit. Din păcate România nu este nici pe departe pregătită să facă faţă unei invazii de investitori in terenuri agricole.

PS: Autorul postării de pe Facebook mentionat mai sus este Elena Udrea, fost ministru al ministerului dezvoltarii si turismului.

About Măriuţa Mihai Dan
Numele meu este Dan şi sunt programator PHP Am început acest blog în februarie 2012 împreuna cu verişoara mea Mădă, care acum este în America. Scopul a fost să cunoaştem oameni noi, să gasim alte persoane care împărtăşesc aceleaşi idei cu noi. Încerc să aduc cât mai mulţi editori pe PunctulTău şi să cresc traficul pe care îl avem. În prezent avem aproximativ 250 vizitatori/zi şi numărul este în creştere. Mă găsiti pe Facebook cu numele meu, pe twitter: mariutamihaidan, iar daca vreţi să intraţi in reţeaua mea de Linkedin username-ul este mariutamihaidan. Vă aştept!

1 Trackbacks & Pingbacks

  1. Italienii cumpară terenuri în România

Leave a comment

Your email address will not be published.

*